vineri, 19 martie 2010

De ce ar trebui scazute pensiile

Aud in multe dezbateri pe seama valorii punctului de pensie si a sumelor pe care le primesc in prezent pensionarii un argument forte "sunt banii lor, au cotizat 30-40 de ani pentru asta, cum sa-i jefuim acum"? Ei bine, eu nu cred ca sunt banii lor, oricat de cinic ar parea. Sistemul la care au participat parintii si bunicii nostri era caracterizat prin sintagma "pay as you go". Cu alte cuvinte, generatiile aflate in campul muncii sustineau din contributiile lor generatiile pensionate iar sistemul functiona multumitor cat timp raportul dintre angajati si pensionari era decent.

Inainte de 1989 erau 3 salariati la un pensionar, acum mai putin de 1 salariat la un pensionar. Mi se pare clar ca lumina zilei ca in aceste conditii pensia medie ar trebui sa fie mult sub salariul mediu, din simplul motiv ca cei care cotizeaza pentru a intretine sistemul si sumele alocate in acest scop sunt mult mai subtiri decat in vremea comunismului.

Banii din cotizatiile seniorilor de acum nu au fost adunati in conturi individuale pentru a fi redistribuiti in momentul pensionarii, ci au fost varsati otova la bugetul de stat pentru a intretine un anumit mecanism. Acum, mecanismul in cauza nu mai poate functiona daca iesirile sunt consistente si intrarile anemice. Decat prin acoperirea deficitului cu bani proveniti din alte surse, fapt ce poate fi linistitor din perspectiva electorala dar ne conduce la subdezvoltare prin lipsa investitiilor. Cu alte cuvinte, mentinem iluzia Prezentului sacrificand Viitorul.

Un fapt revoltator in acest context, necomentat suficient, a fost tocarea banilor din Fondul National de Dezvoltare (aproape 3 miliarde euro, bani stransi din privatizari-in special a BCR-si care urmau sa fie destinati investitiilor) pentru acoperirea deficitelor de Trezorerie din perioada 2007-2008. Cu alte cuvinte pentru salarii si pensii, pentru ca investitii s-au facut de mai putin de 150 milioane euro, si alea cu destule nereguli dupa cum arata raportul Curtii de Conturi, am tocat in numai doi ani banii incasati din privatizarea celei mai mari banci romanesti, si asta in timpul unei guvernari...liberale?! Care guvernare liberala a umflat necontrolat si numarul de salariati bugetari.

Ce sperante sa mai ai in tara asta de vreme ce acum salariile si pensiile se platesc din imprumuturi? Sigur, stam "bine" la capitolul asta, doar 60% din PIB e datoria externa a Romaniei, din care ceva peste 30% o reprezinta datoria publica. Da, dar nu uitati de unde am plecat in 1989, de la zero! Si nu scapati din vedere viteza cu care cresc datoriile in cauza, am luat un impreumut de 20 de miliarde euro, care nu va putea fi niciodata platit la cat de grase sunt veniturile statului, ci doar rostogolit. Si deja a inceput sa se vorbeasca de un alt imprumut in 2011! Rezumand,am finantat in ultimii ani cheltuielile statului din privatizari, iar cand acestea s-au terminat, din imprumuturi. Cat poate sa tina schema asta?

Sigur, mai putem supravietui cativa ani cat mai avem cate ceva de vandut: Romgazul, CFR Marfa, teren agricol (tot mai pretios in contextul in care rezervele de petrolul se apropie de sfarsit), etc. Altfel, m-am amuzat copios ieri seara la interviul cu Patriciu, vazand unul dintre cei mai mari profitori pe seama statului vorbind de privatizarea integrala a activelor sale, pe motiv ca statul ar fi un prost administrator. Da-da, cea mai buna dovada sunt chiar miliardele lui Patriciu; vezi si arbitrariul cu care se poarta acum cu clientul furnizorii de utilitati privatizate ori bancile care si-au schimbat proprietarul, ca deh, ei nu sunt prosti administratori ca statul si vor cat mai mult profit.

Una peste alta, situatia Romaniei, tinde spre cea a Greciei, fara a avea insa castigurile din turism ale acesteia care sa asigure statului venituri stabile pe termen lung. Iar daca Grecia va fi poate salvata acum, cu maraielile de rigoare din partea Germaniei, fiind vorba de obrazul UE, cine va mai misca un deget pentru state de calibrul Romaniei peste cativa ani, date fiind problemele cu care se confrunta deja economiile mari din Europa si Uniunea insasi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu