marți, 22 mai 2012

Ce pleasca vor primi grecii pentru a vota “cum trebuie” in iunie?

Deja apar declaratii (“vom face totul”) la cel mai inalt nivel in directia mentinerii Greciei cu “orice pret” in uniunea monetara. Semn ca pomenile electorale vor curge inainte de noua runda de alegeri si nu din partea “iresponsabililor” care au guvernat pana acum tara ci din partea euro-responsabililor cu austeritatea grecilor. Gasiti mai jos o lista de posibile masuri populisto-europene pentru reambalarea “salvarii” euro:

1.Stergerea partiala sau totala a datoriilor

Grecii vor fi pusi sa promita ca nu vor mai mistifica ever rapoartele macro, ca vor fi mai responsabili, bla-bla. Dezavantajul major: cum sa le ceri spaniolilor, italienilor, portughezilor sa tina deficitele sub control si sa mestece mai departe broasca austeritatii cata vreme grecilor li se trece totul cu vederea?

2. Restructurarea datoriei 2.0

O parte din creditorii privati au inghitit galusca asta, de ce n-ar incerca si BCE/FMI sa guste din ea? Sigur, in scopul nobil al mentinerii zonei euro, a macro-stabilitatii, etc. Se pot inventa multe argumente in jargonul pasaresco-financiar pentru a explica ca nu te joci de grexitul cand ai expunere medie de 3% din PIB-ul comunitar.

3. Datoria ramane, stergem doar dobanzile

Pentru fetele de pension din institutiile financiare care s-ar infiora restructurand sau stergand datoriile grecesti, avem varianta stergerii dobanzilor mentinand principalul. Convenim: cat timp grecii nu au crestere economica nu platesc dobanzi la datorii, cat timp PIB-ul continua sa le scada nu platesc nici fractiuni din principal. Nu suna rau, nu?

4. Algoritm de ascundere a pierderilor sub pres

Ce ne supara cel mai tare daca Grecia da faliment sau daca iese din zona euro? Ca bancile care au expuneri pe Grecia vor trebui sa ia in brate ditamai pierderile generand inca un val de panica in euro-zone si injectii masive de capital pentru calmarea pietelor. Pai, nu mai bine inventam un algoritm nou de calcul a valorii activelor grecesti detinute de respectivele banci, algoritm care sa mentina la valoarea nominala respectivele active chiar daca euro e inlocuit cu drahma la Atena (ma rog, sau orice valoare-cea de achiztie de pilda-in afara celei de piata care va ajunge repede aproape de zero)?

Inca o idee in final. Pietele de actiuni si euro-dolarul au fost supra-vandute in ultima vreme si e nevoie de o corectie in sens invers. Vor navali deci stirile optimiste in curand. Poate vor reusi sa ne iluzioneze partial ca lucrurile au fost aranjate (in definitiv e an electoral inca) si vor urma luni de calm si cresteri de cotatii bursiere. Problemele raman insa si vor rabufni din nou. O criza a supraindatorarii nu se poate rezolva decat prin falimentul creditorului/debitorului (deflatie) sau prin cel al banilor (inflatie). Cat timp nu avem nici una nici alta ne miscam in cerc.

marți, 15 mai 2012

Grecia: mare drama, mica drahma. Cel mai pesimist scenariu: eurozone, piete financiare, leu

Grecia a luat-o pe drumul alegerilor anticipate. Cele mai mari sanse pentru a configura o noua majoritate le au partidele anti-austeritate si pana la urma anti-UE. Criza supraindatorarii tarii isi gaseste una dintre cele doua rezolvari posibile: cu falimentul refuzat Grecia se pregateste sa-si falimenteze moneda revenind la o ‘ultraperformanta” drahma si, previzibil, la inflatie. Care vor fi efectele pe pietele financiare si nu numai?

  1. Modelul austeritatii, tinut cu dintii de Germania, va fi abandonat.
  2. Dupa o prabusire agresiva a pretului activelor (si nu doar financiare) teama de inflatie va grabi refugiul banilor din banci spre active-forte: aur/petrol/marfuri in general.
  3. Dolarul va creste accelerat fata de euro, la fel francul. In final euro va supravietui totusi, dar fara componenta spaniola, portugheza, poate si italiana.Leul? Se va deprecia cum a inceput deja, chiar si fata de euro (n-ar strica deci sa aveti ceva dolari economisiti, sau lei proaspat convertiti). Investitiile straine sunt sublime dar lipsesc deja cu desavarsite, remiteri tot mai subtiri, exporturile depind de starea economiei in zona euro, in schimb toti vor bunuri din import cumparate cu euro-cum naiba sa o duca bine leul, Romania avand intamplator un varf de plati in contul datoriei externe in 2013-2014? Sa le luam acum pe rand.

Grecia a incercat sa se ajusteze la recomandarile UE (de fapt in fata pumnilor batuti in masa de Germania), nu a privatizat cine stie ce (aici merita felicitati, oare cu ce ar mai fi ramas Romania daca eram in locul lor?) si are o scadere a PIB de 20% in ultimii 4 ani. Solutia UE? Si mai multa datorie si mai multa austeritate. In fond, euro-birocratii au si ei ei dreptatea lor. Obliga Grecia la austeritate din 2 motive. In primul rand, pentru a-si proteja bancile (multe sunt expuse pe Grecia, cele neexpuse sunt legate de cele expuse prin tot felul de produse mai mult sau mai putin toxice, etc). Or, daca bancile europene intra iarasi la carantina, cine mai cumpara obligatiunile porcusorilor? (Schema era pana acum asa: BCE oferea bancilor finantari nelimitate la dobanda modica de 1%, bancile plasau apoi banii cu 3-6%, pentru spanioli mai mult, pentru nemti mai putini, si toata lumea parea multumita). In al doilea rand, desi stiu ca imprumutand Grecia nu cumpara decat timp, europenii incearca pe cealalta parte sa si castige ceva: o parte din activele grecesti care trebuie vandute repede si ieftin pentru “echilibrarea” bugetului, finantarea deficitelor, etc-ma rog, cunoasteti, discursul FMI.

Iesirea Greciei din euro-zone sau doar refuzul planurilor de austeritate de catre noua majoritate guvernamentala va forta Europa sa modifice strategia Germaniei. Mai putina austeritate deci, mai multa inflatie. Altfel, modelul spaniol/portughez/ italian poate urma celui grecesc. Sigur, Germania are de pierdut-va vinde mai putin daca inflatia lor e inferioara mediei europene- dar cat va asteptati sa isi impuna si Germania punctul de vedere, cata vreme duetul Merkozi a devenit istorie?

Cum vor evolua pietele financiare? Destul de asemanator momentului post-Lehman. Prabusire agresiva (banci insolvente, economii nesigure, dispare euro, bu-hu-hu!) si apoi cresteri spectaculoase avand in vedere baza de pornire (vine inflatia, protejati-va economiile personale, luati dolari, luati franci sau mai bine active forte-aur, marfuri, actiuni defensive). Cine are oua (ma gandesc evident la posesorii de ferme din Cornu si nu numai) ar putea face un ban frumos luand aproape de minime niste actiuni/active valoroase.

Ce va face leul? Pai ce sa faca saracul? Varf de plati apropiat, investitii straine lipsa, val de retrageri (ma intreb ce-or face bancile grecesti cu activele din Romania daca se revine la drahma?), un servicu al datoriei externe tot mai greu de suportat si..bani mai multi de salarii si pensii. Ce optiuni are leul? Sa se intareasca? BNR o sa traga de-acum in piata tot mai mult cu declaratii si tot mai putin cu milioane de euro pentru a calma cursul. Unde ajunge euro/leul? Dar ce, ma credeti Carmen Hara? Depinde de aplitudinea panicii viiitoare, de potentiala contagiune Grecia-Spania, etc.Cum am mai tot scris pe aici, diversificarea e inca o optiune (lei contra dolari/franci) desi temporar cursul euro/leu poate lua o pauza de respiratie. Altfel, mare grija si de unde/cum luati valuta, bancile romanesti sunt hapsane si la sume mici va taxeaza din start la cumparare cu 2-3% in plus fata de cursul oficial.