miercuri, 19 martie 2014

De ce crește tariful de distribuție când consumul de gaze scade


Calendarul asumat de liberalizare a prețurilor scoate în evidență un paradox: prețurile cresc accelerat pentru industrie, consumul scade pe măsură ce marii consumatorii devin mai eficienți sau se inchid dar tarifele de distribuție urcă în loc să scadă, companiile având o rata de rentabilitate asigurată chiar dacă transportă mai puțin.

Într-un studiu Deloitte (”Evaluarea strategică a impactului liberalizării pieţei gazelor naturale asupra consumatorilor industriali din România”) realizat la cererea CONPIROM) se arată că prețul gazelor de producţie internă va creşte cu 143% în următorii doi ani pentru consumatorii non-casnici, conform calendarului de liberalizare a pieţei gazelor, ceea ce înseamnă că pentru companii preţurile finale vor fi majorate cu 72% considerând că prețurile de import și ponderea importurilor (28% în prezent) se conservă. Diferența dintre o majorare a prețului gazelor cu 143% și o creștere a facturilor cu numai 72% vine din faptul că în facturi ponderea gazului este aproximativ jumătate, restul fiind costurile de distribuție și taxele statului (TVA). Vestea proastă este că majorarea prețului gazelor va atrage în curând și o creștere a tarifelor de distribuție, deși consumul o să scadă previzibil, cum a făcut-o în ultimii ani. Asta pentru că pentru perioada 2014-2018 companiile de distribuție au asigurată o rentabilitate de 8,4% a activelor (care poate crește cu 1,4% pentru anumite tipuri de investiții-modernizare conducte, montarea unor contoare inteligente, etc).

Cu alte cuvinte, în condițiile în care consumul va scădea, tariful de distribuție pe MWh va fi majorat pentru a menține rentabilitatea garantată distribuitorilor. Consumatorii vor fi prinși astfel ca într-o menghină între efectele majorării prețurilor și creșterea tarifelor de distribuție. În plus, ponderea costurilor de distribuție în facturi va crește în perioada următoare dacă avem o ajustare a consumului. “Cred că ANRE va trebui să fie mult mai drastică pe viitor în recunoașterea costului umflat al unor investiții făcute de companii, pentru a limita creșterea tarifelor din această sursă (costurile cu forța de muncă, mentenanța, materialele se întorc parțial ca profituri la distribuitori având în vederea rentabilitate asigurată de stat)” ne-a declarat un analist pentru piețele de capital dintr-o mare bancă din România care dorit să-și păstreze anonimatul. “La limită, s-ar putea lua măsuri chiar mai dure, de pildă nerecunoașterea redevențelor în tarife” adaugă acesta (orice taxă picată peste noapte care afectează rentabilitatea asigurată, gen taxa pe stâlp, se va regăsi de regulă în tarife).

Cât de scumpă e distribuția în România?
Rata de rentabilitate asigurată distribuitorilor locali, de 8,4% ne plasează pe palierul de sus în Europa. În Suedia se practică  4,2%, la fel în Marea Britanie, Slovacia are 6%, Olanda 6,2%, Franța 6%, Cehia 8,2%, Italia 8%. Mai sus găsim Polonia cu 8,8% și Germania cu 9,2%, potrivit unei analize EY Global Power &Utilities Center din 2013. Dacă adaugăm și bonusul de 1,4% rentabilitatea asigurată în România distribuitorilor (cei mai importanți sunt GDF Suez și E.ON) ajunge cea mai mare din Europa.

Efectele liberalizării prețurilor
Mihai Ivaşcu, secretarul general al CONPIROM, este de ărere că România riscă să piardă 6,3 miliarde de euro şi peste 500.000 de locuri de muncă din cauza liberalizării accelerate a pieţei gazelor naturale pentru consumatorii industriali. “Creşterea preţului gazelor (urmare a calendarului de dereglementare a preţului), noile taxe, creşterea tarifelor servicilor (determinate de continuarea scăderii cererii), lipsa unei strategii energetice etc. vor determina în viitor noi creşteri de preţ. Crearea unor mecanisme prin care preţul gazelor să reacţioneze la presiunea pieţei, în care modul de stabilire a tarifelor să fie unul care să depindă de presiunea cererii şi înţelegerea taxelor din sector ca metodă de reglare a pieţei gazelor şi economiei şi nu ca principala măsură de a colecta bani la bugetul de stat, vor permite să reapară speranţa la nivelul consumatorilor de gaze” notează pe blogul personal analistul Dumitru Chisăliță. Acesta remarcă că în ultimii 8 ani, tarifele de transport au crescut cu peste 100%, de la 10 la 25 de dolari/1000 mc, în condițiile în care cantitatea transportată a scăzut cu 5 miliarde mc, de la 18 la 13 milliarde mc. Dinamica tarifelor de transport o depășește net pe cea prețurilor la consumatorul final, fară taxe și servicii incluse (prețurile s-au dublat în dolari în ultimii 14 ani, de la 100 la 200 dolari/1000 mc)
 


 

luni, 3 martie 2014

Irinel Columbeanu si criza din Crimeea


Irinel avea “principii” solide. Facea cadouri scumpe gagicilor pe care nu ezita insa sa le ia inapoi cand acestea ii dadeau papucii. La o scara diferita, cam asa arata si criza din Crimeea. Teritoriul a fost un cadou acum 50 de ani. Unul cam otravit, care permitea rusilor sa controleze tara vecina si prietena (cam cum i-ai da concubinei o masina cu camera ascunsa in telecomanda). Ucraina i-a dat acum papucii Rusiei si vrea sa se casatoreasca din interes cu UE. Rusii isi iau deci cadoul inapoi. E cam lipsit de eleganta gestul, mitocanesc de-a dreptul, dar sa nu uitam 2 lucruri cand ne vaitam ca cizma Rusiei ameninta iar Europa: populatia e majoritar rusofona, teritoriul a stat un timp limitat la ucrainieni si exista un interes geostrategic imens pentru Rusia. Sigur, exista tratate, exista granite, exista suveranitate. Nu prea conteaza asta pentru cei mari. Exemple? Israel-Palestina, invadarea Libiei, armele lui Saddam, etc (n-am mai insistat pe exemplele cu Rusia in prim-plan, se face oricum risipa de ele acum).