De ce e confortabil să te înșeli în turmă

Experimente interesante arată că o treime din oameni se vor conforma mereu părerii majorității, chiar dacă aceasta este în mod intenționat greșită.Există „jocuri de grup” cooordonate de psihologi care arată de ce poate fi dureros să ai dreptate de unul singur dar reconfortant să te înșeli în interiorul unui grup mai mare. Un astfel de experiment, explicat pe larg de James Montier în Minighidul sau de comportament investițional, este următorul. Subiectul experimentului se află într-un grup de minim 8 persoane. Ceilalți șapte sunt însă înțeleși cu organizatorii să răspundă într-un anumit mod, subiectul nostru fiind ultimul căruia îi vine rândul să răspundă la întrebări. Ei bine, s-a observat că oamenii au tendința să se conformeze opiniei incorecte ă grupului într-o proporție destul de mare, doar pentru a nu risca excluziunea socială. Astfel, trei sferturi dintre subiecți s-au conformat cel puțin o data într-una din rundele experimentului iar o treime s-a conformat părerii majorității în mai mult de jumătate din rundele de întrebări. În plus, s-a remarcat că mărirea numărului de participanți nu influențează foarte mult dependența de opinia grupului, imediat ce apar cel puțin 3 indivizi cu o opinie închegată, o treime din subiecți era gata s-o îmbrățișeze. 

Dus pe terenul neurostiințelor, experimentul a demonstrat o altă latură interesantă. Când subiectul experimentului se conformează se manifestă o scădere a activității în acea zonă din creier responsabilă cu gândirea logică. Când însă era împotriva opiniei majorității, se activa o porțiune specifică din creier-amigdalina-centrul de procesare al afectivității și fricii. Cu alte cuvinte, cine adoptă poziția grupului e scutit de gândire logică și, poate, va dormi mai liniștit. Cine este împotriva grupului, experimentează senzația de frică.

Va imaginați, insistă Montier, ce este în pielea contrarienilor (investitorii care cumpără acțiuni la bursă când restul lumii vinde și se grăbesc să iasă din piață când euforia tinde spre infinit)? Rezultatele unei asemenea strategii echivalează cu ruperea periodică a brațului! conchide acesta. Iată deci o dimensiune interesantă a comportamentului de grup în piețele de capital și o altă explicație privind greutatea cu care se sparg bulele speculative. E dificil să innoți împotriva curentului-de la confortul interior dat de adoptarea părerii majoritare, la anxietatea mersului împotriva grupului reprezentativ, saltul pare imens. Din acest motiv atât de puțini se încumetă să-l facă la timp (chiar dacă postfactum lucrurile par evidente și mulți viteji se arată).

Nutritionistii Herbalife: aceeași Mărie cu altă pălărie de marketing

Va întrebați unde au dispărut consultanții de nutriție cu cocarde „Slabeste acum! Întreabă cum”? Oferă ședințe wellness gratuite cu aparate-minune de 100 lei.

Vânzarea aceluiași produs prin strategii diferite de marketing este de multe ori o idee bună...pentru comerciant. Iată un exemplu la care am fost cobai personal. 

Remarcasem de mai multă vreme niște agenți de vânzări deghizați în consultanți de nutriție. Ușor de recunoscut prin oraș după cocardele cu „Slabeste acum! Întreabă cum”, aceștia comercializează niște produse de slăbit sub formă de prafuri dizolvate în apă (shake-uri). Bradul e cunoscut, mult marketing la nivel global, celebrul fotbalist Messi apare pe câteva bannere și în România făcându-le reclamă (deși nu îmi e prea clar de ce ar vrea să slăbească în timpul activității sportive). Mă rog. 

De ceva vreme însă, deși reclamele cu produsele de slăbit sunt la fel de agresive, cam dispăruseră consultanții de nutriție cu cocardele în piept de prin oraș. Am fost însă tras de mâneca într-o zi lângă stația de metrou Tineretului de un tânăr simpatic care mi-a oferit un voucher pentru o ședința gratuită „wellness”. Ce să fie, ce să fie, chiar am decis să mă duc, mai mult de curiozitate, tânărul fusese cam misterios și nu a oferit prea multe detalii.

Ei bine, era aceeași firmă cu produse de nutriție și consultanții ei de vânzări care știau cum să slăbești, de data aceasta înarmați cu un ..cântar. Nu, nu l-au numit cântar, i-au spus aparat performant, apt să identifice procentul de țesut adipos din corp, indicele de masă musculară, procentul masei osoase, etc. 

Evident, după o urcare pe cântar, pardon, pe aparatul sofisticat, tinerelul cu voucherul (tot el interpreta și rezultatele) a dedus că îmi lipsește masa musculară, că sunt prea gras, că ...Nici n-am reținut bine toate problemele pe care le aveam de speriat ce eram. 

Mi-am revenit din fericire când am dat iar cu ochii de produsele pentru slăbit, recomandate ca remediu universal pentru toate aceste neajunsuri. Că aș fi putut slăbi, mai înțelegeam eu dar că urma să îmi cresc și masa musculară consumând prafuri concentrate în loc să trag de fiare n-am putut pricepe în ruptul capului. Așa că eu și tinerelul în cauză (slab ca un țâr dar mare fan al produselor de..slăbit, din care lua zilnic, după confidențele sale) ne-an despărțit doar prieteni (nu și parteneri de afaceri).

Ei bine, răsfoind peste ceva vreme ofertele unui retaileri online în timpul unei campanii de reduceri-bombă dau peste un cantar de diagnostic Beurer, cu preț redus de la 129 la 85 lei, ce făcea cam același lucru ca aparatul sofisticat al tinerelului cu produsele de slăbit și care și semăna cu acesta izbitor (cu aparatul, nu cu tinerelul). Recunosc, chiar m-a tentat să-mi procur și eu recuzita de „consultant wellness”, nu ca să invit la consultații la metrou, ci doar pentru satisfacția de a avea în casă un aparat „sofisticat” care să coste de câteva ori mai puțin decât prafurile concentrate recomandate de tinerel pentru o lună. 

Norocul dă cu zarul

E suficient sa scădem doar câteva zile norocoase din an și tot profitul obținut din investiția la bursă se topește...La fel este și în viață.

Cine vede câștigurile la bursă acumulandu-se liniar în urma unei investiții, se înșală. De fapt, acestea vin mai degrabă neregulat, în salturi. Drept dovadă, există o statistică realizată anii trecuți de administratorul de fonduri Fidelity, care a monitorizat evoluția pieței de capital din Germania și a celor globale. În cazul bursei germane, profitul mediu anual oscila în jurual a 7% pe an în perioada monitorizată; dacă se scădea impactul celor mai bune 10 zile bursiere acesta se reducea la 1,7% iar dacă se dădeau la o parte încă 40 de ședințe cu cele mai mari creșteri, randamentul devenea negativ (-8%).

Similar în cazul unei investiții pe marile burse ale lumii: cine a investit timp de 15 ani ajungea la un profit de aproximativ 6% pe an, peste dobânzile bancare. Cine ar fi pierdut însă cele mai bune 10 ședințe în acest timp rămânea cu numai 2% iar cine ar fi ratat cele mai mari 40 de creșteri zilnice ar fi rămas cu o pierdere de 4%. 

Evident, e vorba de mișcări ample, care survin de obicei după decizii importante privind economia, politica monetară, etc. Sau de oscilații nervoase după ce investitorii trec repede de la agonie la entuziasm din diverse motive (companii aparent falimentare salvate pe ultima sută de metri de stat, etc) care fac ca volatilitatea să fie spectaculoasă.

Cine este victima acestor oscilații și ratează mare parte din creșterile anuale? Cel care cumpără după o creștere zdravănă și cel care vinde după o corecție la fel de spectaculoasă fiind tocat între dinții de fierăstrău atât de specifici burselor. Adică începătorii care se entuziasmează și se panichează repede.

Până la urmă la fel e și în viață, dacă dăm la o parte câteva conjuncturi fericite, clipele când șansa ne-a surâs cu toți dinții, poate că traiectoria noastră ar fi arătat cu totul diferit și nu am mai avea lucrurile de care suntem atât de mândri azi.

Iar dacă totul pare deja un joc cu norocul, mai am un exemplu. Au existat câteva experimente interesante de dat cu zarul. Într-unul, voluntarilor li s-a cerut să participe la un astfel de joc pe bani, astfel încât dacă nimereau partea „bună” a monedei să primească 10 euro, iar când greșeau să piardă 10 euro.

Majoritatea a refuzat deși după un număr mare de aruncări statistica i-ar fi îndemnat să fie liniștiți, cele două posibilități (cap/pajură) se egalizează numeric. Când ar fi fost cei mai mulți dintre participanți dispuși să parieze bani? Atunci când câștigul potențial depășea de două ori pierderea posibilă. Adică 20 de euro recompensa pentru față corect nimerită („cap), 10 euro pierdere pentru greșeli de aruncare („pajura”). 

Este o dovadă că teama de pierderi e net mai mare decat entuziasmul în fața câștigurilor posibile (cam de două ori mai mare). Și cum se explică atunci bulele bursiere și imobiliare? Atunci lumea nu percepe riscul, e doar lăcomie („vreau să câștig repede”) și invidie („vezi cum câștiga toți, eu de ce nu o pot face?”).

Jocul cu de-a datul cu banul are însă și un post scriptum: a existat și un grup de manageri de fonduri, deci de investitori profesioniști, care au fost invitați să participe la experiment. Surpriză ,aceștia erau dispuși să accepte riscuri mai mari decat caștigurile potențiale (peste 10 euro pierdere la „cap”, doar 10 euro recompensa la „pajură”), încrederea în capacitățile lor fiind foarte mare în ciuda bunului simț statistic ce ar fi arătat altceva (șanse egale pe termen lung).

Morala? Aveți grijă pe mâinile cui va dați banii!

Binomul preț-valoare, două exemple

Sunt cazuri în care prețul corect apare pe raft în România abia după supra-licitarea promoțiilor iar prețurile exorbitante din service-uri nu se prea întâlnesc cu discounturile.

Un binecunoscut retailer on-line de carte (dar și de bijuterii, haine, ceasuri, încălțăminte) a derulat recent o campanie promoțională „wish list”. Vizitatorii site-ului erau invitați să trecă pe o listă produsele pe care le găseau interesante iar a două zi primeau pe mail o ofertă cu un anumit discount. Campanie inedită având în vedere că multe prețuri erau deja reduse, mai ales la produsele diferite de cărți, oarecum reducere la reducere.

Ei bine, am experimentat cum funcționează campania punând pe lista un ceas Casio. Acesta avea deja o reducere de aproape 40% iar în momentul în care a mai primit și discontul pentru includerea în „wish-list” a ajuns mai ieftin cu aproximativ 55%. Un adevărat chilipir, nu? Am fost însă curios să văd cu cât s-ar vinde marca respectivă pe amazon.com și l-am găsit la un preț doar cu 10% peste cel oferit în România, după disconturi cumulate de 55%. Sigur, e o diferență între taxele din SUA și cele din România, dar în nici un caz una de 20%. Una peste alta, cum ar privi prețul din România fără discont în comparație cu varianta sa de pe amazon.com cineva care are ghionul să ia același produs la prețul întreg, de două ori mai mare ca cel din SUA? Dar pe comerciant?

Dacă mai devreme arătam că disconturile multiple abia dacă reușesc să aducă prețurile românești aproape de cele din străinătate la articole identice, să vedem cum stau lucrurile în service-urile pentru gadgeturi. Nu e un secret că e scump, uneori prea scump să repari telefoane și tablete ieșite din garanție, așa că mai bine iei unele noi. Am pățit ceva similar cu un telefon mobil care avea capacul din spate ușor crăpat. Nu era ceva remediabil la service-ul agreat de companie în interiorul garanției, așa că am dat un mail la sediul importatorului (companie românească ce aduce produse din China rebranduite) pentru a solicita ajutor.

L-am primit sub forma: „ capacul costă 15 lei, manopera de înlocuire ă sa 36 lei, taxele de curier pentru expedierea și returnarea telefonului 40 de lei”. În total 91 de lei pentru schimbarea capacului unui telefon care după un an, după multiple reduceri și promoții ale retailerilor, a ajuns să coste nou 330 lei, cu 20% mai ieftin decât la cumpărare. Aproape o treime din prețul telefonului pentru schimbarea unui capac? Cu 36 de lei manoperă (fără exagerare, și un copil schimbă un capac!)?. Nimeni de la departamentul relații cu clienții al importatorului nu s-a gândit să îmi ofere însă și o variantă mai ieftină-de exemplu, capac expediat prin curier la numai 35 de lei (15 lei capacul+20 lei transportul)....

Va scade dobanda la depozit? Poate investiti in actiuni Alibaba....

Apropiata listare a gigantului chinez de e-commerce la bursa din New York a generat ceva animatie pe pietele de capital. Chiar si in Romania au inceput sa apara ofertele de intermediere. Din pacate, clientilor potentiali nu li se precizeaza ca nu vor cumpara actiuni in IPO ci dupa listare, cand multi vor dori marcarea profiturilor dupa modelul Facebook. Asta daca nu intrati direct pe mana unui broker Forex...

Un amic a fost sunat in urma cu o saptamana de un broker care s-a dovedit dupa o discutie de 10 minute un intermediar Forex. “Ati aflat, vine Alibaba pe bursa, nu vreti sa castigati un 10%?” Amicului i-a sunat bine ideea dar a mers mai departe si a cerut ceva date: multipli de evaluare ai companiei (PER, P/BV), da sau nu dividende, “maruntisuri” de acest gen. La care interlocutorul s-a fastacit, era probabil doar un simplu agent de vanzari-ce mai contau indicatorii de vreme ce se putea paria pe variatia cotatiilor depunand doar o garantie? Asa a aflat amicul ca nu de actiuni era vorba, nici vorba de participarea la IPO, ci de un pariu pe diferenta de curs dupa listare, asa numitul CFD.

Am devenit ceva mai interesat de oferta Ebay-ului chinezesc si am dat o cautare cu amicul Google. Primul link sponsorizat in limba romana venea de la Tradeville si ne povestea despre marea oportunitate generata de listarea Alibaba (cititorii erau rugati sa lasa o adresa de mail si un numar de telefon pentru a primi un raport mai detaliat, ceea ce denota previzibila intrare in forta a agentilor de vanzari si in acest caz). De aceasta data era vorba de un broker de actiuni si nu de un lat pentru victimele Forex, dar nici in acest caz nu se ofera participarea la IPO, ci doar achizitia de actiuni dupa listare. Firesc, de vreme ce intermediarii IPO-ului sunt giganti precum Credit Suisse, Deutsche Bank, Goldman Sachs, JPMorgan, Morgan Stanley si Citigroup iar Tradeville nu ar fi avut cum sa patrunda printre ei.

Riscul de a cumpara dupa listare este insa evident, de vreme ce discontul oferit primilor investitori, cei care asigura succesul IPO, este marcat de o buna parte dintre acestia in momentul tranzactionarii efective. Cu alte cuvinte, clientii Tradeville pot contribui la acest exit cum s-a intamplat in cazul Facebook (cotatiile au scazut semnificativ la putin timp dupa listare, de la 38 la 18 dolari si doar dupa ceva vreme, pe fondul unor rezultate mai bune ale companiei si umflarii bulei Nasdaq pe fondul dobanzilor zero practicate de Fed, si-au revenit si au oferit profituri primilor cumparatori prin intermediul bursei; acum sunt 74 dolari/actiune).

Nici Tradeville nu este prea darnica in ceea ce priveste multipli de evaluare pentru actiunile Alibaba (explicabil daca ne gandim la comparatia cu actiunile noastre din energie precum Transgaz si Transelectrica care au PER-uri de 6-7)-cel putin in articolul publicitar cumparat pe Hotnews nu o face,  asa ca am apelat la Bloomberg.

Ce am aflat: compania incearca sa se listeze dupa multipli de evaluare a companiilor din sectorul tehnologic, Nasdaq atingand maximul ultimilor patru ani si jumatate recent (2 septembrie). Alibaba tinteste o capitalizare de piata de aproximativ 167 miliarde dolari (21,8 ar putea fi valoarea IPO-ului, preturile de subscriere pentru cele 320 milioane actiuni fiind majorate recent de la 60-66 dolari/actiune la 66-68 dolari). Pretul pe actiune ar reprezenta de 29 de ori profitul estimat pentru acest an fiscal, analistii asteptand o majorare a profitului cu 50% fata de precedentele 12 luni.

Este insa un PER sub cel al multor companii chinezesti din domeniul internetului. Baidu Inc, cel mai mare motor de cautare din China se tranzactioneaza la un raport pret actiune/profituri de 34 tinand cont de profitul estimat pentru acest an fiscal iar Tencent Holdings Ltd, cea mai mare companie chinezeasca de internet listata, la un PER de 37. Asta in timp ce Amazon.com se tranzactioneaza in SUA la un PER de 133 (cu profiturile estimate pe 2014). Tot Bloomberg ne spune ca PER-urile companiilor de e-commerce listate in Hong Kong si in SUA au un PER median de 43 cu profiturile estimate pentru acest an fiscal.

Parerea mea: or fi “hot” actiunile Alibaba in viziunea analistilor, la un PER de 29, dar..decat sa dati banii pe chinezarii, mai bine luati Transelectrica si Transgaz la copii (raport pret/profit de 5 ori mai redus, dividende mult mai “palpabile”).

Alibaba planuieste sa inchida IPO-ul pe 18 septembrie iar tranzactionarea actiunilor va incepe o zi mai tarziu, pe 19 septembrie.

Conso, 16 sept

Erori retrospective și erori de confirmare

Suntem consecvenți propriilor convingeri până într-acolo încât combatem cu hotărâre teoriile care le infirmă ca și cum acestea ne-ar dilua cumva substanța interioară. 

Va aduceți aminte de creditele de 100.000 euro pentru apartamentele vechi de 70 mp din Militari pe vârful bulei imobiliare? Dar de terenurile din câmp vândute tot pe atunci cu sute de euro/mp pentru viitoarele dezvoltări imobiliare? Nu e așa că era la mintea cocoșului că prețurile nu puteau rezista acolo? Cine avea atâția bani să susțină cererea? Și unde s-ar fi ajuns în acest ritm, nu?

Dacă vi se par logice raționamentele de mai sus, tocmai ați comis o „eroare retrospectivă”, genul de greșeală pe care îl facem privind înapoi și găsind foarte logice și firești evoluțiile ce au urmat. Numai că în acel moment oamenii nu gândeau așa, și nu pentru că erau neapărat proști, ci pentru că existau și alte argumente pe piață. „Salariile se vor apropia treptat de cele din Vest și ne putem permite creditele astea, cererea e mare în România pe piața imobiliară, mulți vor să-și schimbe standardul de viață, vom compensa pierderea puterii de cumpărare dacă acceptăm ratele astea piperate cu ajutorul cursului de schimb care se tot apreciază după aderarea la UE, etc”.

Poate nu este cel mai bun exemplu, ideea este că privind în urmă evoluțiile ni se epar logice și firești, deși contemplăm doar o variantă-ce-i drept, cea care s-a materializat-din evantaiul de variante posibile care s-au pierdut pe drum. Iar acest fapt ne face foarte încrezători în calitățile noastre de guru...postfactum, de experți în devenire. ”Dacă evoluțiile din trecut mi se păr atât de logice, înseamnă că cele din viitor nu mă vor surprinde foarte tare”, nu?. Ei bine, nu mizați prea tare pe asta.

Sfatul lui Hanno Beck, autorul cărții „Banii nu gandesc” pentru a-i dezumfla pe cei ce se cred specialiștii la spartul târgului, pe cei care „erau siguri că urma să se întâmple ceva” este să-i întrebați abrupt „cat ai pariat din banii tăi dacă erai convins că lucrurile urmau să se întâmple așa?..Cum ai fructificat informația/intuiția ta?...Cuuum, nimic??!”

Un alt exemplu de eroare frecventă deseori este cea de confirmare. Îmbrățișăm anumite teorii, idei, plasamente și apoi căutăm doar acele argumente care le confirmă, experții care le valideaza, etc. Dacă găsim și păreri contrare le refuzăm mai degrabă, nu ne place ca cineva să ne spună că ne înșelăm. Suntem chiar dispuși să brodăm pe marginea unor alegeri personale conferindu-le valențe pozitive nemeritate.

Ziarele pe care le citim sunt cele în care ne regăsim mai degrabă părerile nu cele care ne provoacă să ne verificăm soliditatea convingerilor. Publicitatea speculează bine acest fapt, oferindu-ne nu mostre de credibilitate sau calitate ci produse și servicii „simpatice”, care arată bine și ne inspiră încrederea. Iar odată ce ne inspiră încrederea noi facem restul pentru a le îmbrățișa-căutăm păreri care să ne confirme alegerea, dovezi în acest sens și punem în paranteză criticile.

Reversul sentimentului de proprietate

Atașamentul față de active/joburi/relații păguboase în care am investit destul timp și energie și teama de pierderea marcată ne fac să persistam nepermis de mult în erorile inițiale.

Un experiment efectuat în Canada pe 3 grupuri de studenți a scos în evidență un fenomen interesant. Primului grup de studenți i s-a cerut să facă o anumită activitate pentru universitate primind drept recompensă căni cu însemnele instituției. La finalul experimentului, li s-acerut să schimbe cănile pe o ciocolată, marea majoritate refuzând. Al doilea grup a primit o sarcină identică recompensele fiind diferite: câte o ciocolată. La final, majoritatea studenților a refuzat să schimbe ciocolata pentru o cană cu însemnele universității. În sfârșit, al treilea grup a fost lăsat să aleagă recompensa: fie o cană, fie o ciocolată pentru fiecare student. În mod amuzant, au ales în proporții apropiate căni și ciocolate. 

Ce vrea să arate asta? Studenții care munciseră pentru recompensa lor ajunseseră să o perceapă că pe o proprietate iar de o proprietate te atașezi și te despărți mai greu. De altfel, acest gen de experimente demonstrează de ce prețul cerut de proprietari este de regulă mai mare decât cel oferit de un client potențial. 

Faptul că sentimentul de proprietate ne face să ne atașăm de obiecte a dus la formarea unor strategii de vânzări prin care cumpărătorul este momit să ia produsul acasă, să-l testeze (vezi „drept de retur 30 de zile”, drive-test, etc), vânzătorii încercând să-i trezească incipientul instinct de proprietate, fapt observat de Hanno Beck, autorul cărții „Banii nu gândesc. Despre cum se ne păstrăm mintea limpede în problemele financiare (v-o recomand cu căldură, este o radiografie amuzantă a greșelilor legate de finanțele personale).

Este de asemenea motivul care ne face să ne atașăm de afaceri sau relații perdante și să mergem de multe ori până în pânzele albe cu investiția materială sau emoțională în loc să spunem stop pentru a limită pagubele. 

Este de fapt un efect cumulat: înstinctul de proprietate se suprapune cu teama de pierdere. Și cum teama de pierdere este net superioară dorinței de câștig pentru cei mai mulți dintre noi, fapt demonstrat de asemenea în multe experimente, vom prefera să nu facem nicio alegere decât să riscăm să luăm o decizie în urma căreia să pierdem material sau emoțional. 

În mod curios însă, la finalul vieții, când sunt întrebați ce regretă cel mai mult, oamenii tind să treacă pe listă lucrurile pe care nu le-au făcut (inacțiunea deci) decât faptele greșite comise (acțiunea). Probabil că în momentul în care nu mai avem nimic de pierdut nu putem decât să regretăm că nu ne-am întregit experiența de viață, bună sau rea, cu toate riscurile.

Mare atenție ce puncte de reper alegem

Suntem mai bogați, mai sănătoși, mai informați și mai bine distrați decât generațiile trecute. Suntem mai mulțumiți?

Avem case mai mari, mijloace rapide de transport (mulți oameni nu ieșeau decât rareori din perimetrul satului/orașului unde se nășteau în urmă cu 3 generații), un sistem medical care ne prelungește viața bine peste 80 de ani în lumea occidentală, modalități nelimitate de divertisment, practicăm pe scară largă shoppingul și cu toate astea, gradul de fericire n-a săltat spectaculos pe planeta Pământ în ultima sută de ani după cum arată majoritatea cercetărilor sociologice.

Cum de se întâmplă așa ceva? Dacă veți privi încă o dată „calculatorul de fericire” de pe site-ul nostru, veți vedea că formula după care acesta operează (fericire=scop+relatii sociale+sanatate+bunastare materială) nu aduce acumulări calitative prea mari în ultimele decenii. 

Scopul nu este o invenție a lumii actuale, obiective, dorințe, idealuri au existat în toate epocile. Sigur, suntem mai sănătoși acum decât la începutul secolului trecut dar în același timp pierdem la capitolul relații sociale (în epoca internetului individul este tot mai izolat, relațiile de familie s-au mai răcit iar spiritul comunitar suferă). Iar bunăstarea materială este relativa din perspectivă istorică, depinde cu cine te compari în prezent. Oamenii de azi sunt mai bogați în medie decât cei din trecut dar starea lor de mulțumire se raportează la cei din jurul lor nu la generația bunicilor. 

Și nu doar că ne refuzăm o privire în urmă, spre modul în care se trăia înainte, când ne evaluăm starea de mulțumire din prezent, dar facem de cele mai multe ori comparații neinspirate cu cei mai bine situați pe moment. De pildă, se întâmplă mult mai frecvent să te declari nemulțumit de situația ta materială privind peste gardul celor mai avuți decât să te feliciți pentru ce ai în comparație cu persoanele defavorizate din societate, chiar dacă cei din urmă sunt evident mai mulți.

Așa încep cursele de acumulare ce sfârșesc apoi în lacrimi, la sfârșit de ciclu economic, după spargerea unor bule speculative din imobiliare sau piețele de capital. Este adevarat că și autoevaluările pe care le facem din timp în timp sunt lipsite de realism. Mai multe experimente independente au arătat că peste două treimi dintre participanții la un sondaj care ar cere subiecților să-și aprecieze inteligența, spiritul creativ, etc prin raportare la medie ar afirma cu sigurantă că se situează „peste medie”.

Cât costă socializarea la restaurant?

 Ieșitul cu prietenii la terasă (pub/restaurant/fastfood) a ajuns sport de masă. Consumați ca pretext pentru socializare sau doar pentru satisfacerea papilelor gustative?

Să iei masa în oraș costă de câteva ori mai mult decât să îți pregătești un meniu identic acasă, nu e un secret pentru nimeni. Dacă programul de la job/priceperea culinara nu îți permit să îți etalezi talentele de bucătar, ok, te resemnezi și scoți mai mulți bani din buzunar. Ce ne facem însă în situația în care ieșitul la restaurant, cafenea, pub, fastfood nu corespunde unui impuls elementar precum foamea sau setea ci dorinței de socializare? 

Consumăm ca și când am fi singuri și lihniți sau ne rezumăm la o consumație de politețe alocând toate energiile comunicării cu partenerii de dialog? Să te îndopi cu dezinvoltură în timpul unor astfel de ieșiri cu prietenii ratează și tentativa de socializare (cam greu să asculți și să empatizezi când înfuleci sau torni halbă după halbă), compromit și digestia (ori mănânci, ori discuți animat) și afectează și bugetul familiei.

De ce nu ne limităm la o bere/suc/un desert ușor când alegem să socializam într-un local, o dovadă de respect până la urmă și pentru partener și pentru ideea de dialog, și nu mâncăm pe saturate doar când ieșim în oraș cu acest scop în cap? Amestecându-le primim mai puțin din ambele direcții-mâncarea nu mai are aceeași savoare iar comunicarea își pierde din consistență-dar plătim în schimb mai mulți bani (raportat la o consumație frugală).

Dacă am stabili din start când ne vedem în oraș să ne potolim foamea/setea și când ne întâlnim să schimbăm idei/empatizam/bârfim am face ceva economii și am pleca și mai satisfăcuți de discuțiile cu amicii. Cât de mari ar fi economiile?

Presupunând că ne vedem de 2-3 ori pe săptămâna cu amicii și ne limităm la o cafea sau un pahar de suc/apa plată când stăm de vorba în loc să comandăm cu sârg din meniuri, cel puțin 200 de lei ar putea fi salvați pe lună în acest fel. Nu pare mult, dar prin însumare la finalul anului avem cât pentru un concediu relativ decent în extra-sezon, pentru o persoană. 

Se poate educa spiritul critic?

Principalul reproș la adresa sistemului de invatamant este că favorizează acumulările bazate pe reproducere mecanică în dauna dezvoltării simțului critic. Iar lipsa simțului critic face din timp în timp victime în urma unor teorii servite de-a gata de persoane și entități aparent dezinteresate. Se poate deprinde exersarea spiritului critic pe cont propriu? Iată câteva precauții minimale de luat în calcul înainte de a înghiți teorii/analize/sfaturi „dezinteresate” pe nemestecate:

*Cine este emițătorul mesajului și ce interese ar putea avea prin propagarea sa? 

 Va amintiți de teoria „piata imobiliară va crește ani buni de acum înainte pentru că cererea e consistentă? lansată în preajmă spargerii bulei imobiliare din 2008? Sau de observația „la câți bani s-au tipărit pentru salvarea băncilor americane, e musai că prețul aurului să sară pentru a ține pasul cu evoluția masei monetare” de prin 2009-2010?. Dacă cei care s-au repezit să cumpere casă supraevaluate în Militari sau aur ieftin ca braga la aproape 1.900 dolari/uncia ar fi remarcat că aceste „analize” vin dinspre brokerii imobiliari care aveau interes ca prețurile să urce mereu (când piața scade tranzacțiile se răresc, la fel comisioanele) sau dinspre agenții de vânzări ai „aurarilor”, poate că un clopoțel de alarmă s-ar fi pregătit să sune.

*Care ar putea fi contrargumentele care să șubrezească analizele vândute gratis?

 Să nu înghiți pe nemestecate cârlige de marketing cu pretenția de analize de piață este cea mai cuminte strategie. „Dar dacă nu e chiar așa? Unde pot găsi mai multe informații? Există și analiști care susțin contrariul? Pe baza căror argumente?”ar fi primele întrebări de pus în această situație. Revenind la cele două exemple din start, chiar dacă cererea de imobile era mare, cererea solvabilă în România era firavă chiar și în 2008, an de boom economic (vezi numărul mic de angajați raportat la totalul populației și salariile medii, în contrapondere cu prețurile astronomice la care ajunseseră apartamentele). Similar, dacă prețul aurului urmă să crească pentru a ține pasul cu umflarea masei monetare, de ce nu și cel al cuprului, cărnii, cărămizilor, computerelor precum și nivelul salariilor? Cum puterea de cumpărare nu crescuse după majorarea masei monetare în economiile dezvoltate, o bulă a prețurilor nu prea avea sens.

*Se pot indentifica anumite contraexemple în istorie care să contrazică analizele, teoriile, etc băgate pe gâtul publicului? 

 Istoria se mai și repetă, chiar dacă uneori cu variațiuni importante ale temei principale. Dacă ne raportăm din nou la cele două exemple de la începutul textului observăm că bula imobiliară din Japonia la începutul anilor 90 putea da indicii privind traiectoria prețurilor și în România. Similar, spargerea bulei metalelor prețioase la începutul anilor 80 ar fi putut trage semnale de alarmă privind viitoarele cotații ale aurului și argintului în 2009-2010.