sâmbătă, 7 februarie 2015

Cântarea anticorupției: concurs de afișe la ambasada SUA (premii în tablete)

Uneori, lumea in care traim e locul unor minunate coincidente. In saptamana in care protejata marelui iubitor de licurici-e vorba de Elena Udrea si Traian Basescu, of course-a fost luata la puricat de DNA si ceruta de trei ori la arest cand s-a trezit sa vorbeasca de rau serviciile, ambasada SUA a lansat un concurs de afise anti-coruptie, sub genericul “Coruptia iti ucide viitorul”. Nu, nu va bucurati ca veti putea introduce subversiv aluzii la Bechtel, Pungesti, Teo Peter, etc…Printre criteriile eliminatorii figureaza la loc de cinste “să nu defăimeze, să nu reprezinte în mod necorespunzător şi să nu conţină comentarii denigratoare despre alte persoane sau companii”. Totusi, chiar daca imaginatia desenatorului e gata sa ocoleasca cenzura, exista inca o bariera de siguranta: “Ambasada SUA la Bucureşti îşi rezervă dreptul exclusiv şi discreţionar de a descalifica orice lucrare înscrisă pentru orice motiv. Ambasada SUA la Bucureşti nu este obligată să specifice de ce o lucrare înscrisă a fost descalificată, menţionând doar că ea a fost considerat ineligibilă conform acestui regulament oficial”.
Dacă aţi inţeles bine regulile și criteriile de eligibilitate, puteţi fi printre fericiţii câștigători ai unor oglinjoar...pardon, a 3 tablete Google Nexus sau măcar printre posesorii a 20 carduri de memorie de 32 GB (“Kington” cum scrie pe site-ul ambasadei), oferite ca premii. Pe când un concurs de pictură suprarealistă (“Romania imaculată”) sponsorizat de Uniunea Europeană și unul de versuri naive (“Coruptule, ai handicap/Cu drona pot sa-ţi dau la cap”) sub egida Nato?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu