Figuranți în istoria noastră recentă

Marile evenimente sociale din ultimii 26 de ani ne-au găsit în postura de masă de manevră fără să întrezărim pe moment adevărații păpușari.

 A fost revoluție în decembrie 1989? Revoluția presupune organizare, un program, disidență anterioară. Greu de găsit o structură pe osatura căreia să se construiască viitoarea Putere în România în 1989, nu există nimic similar Chartei ‘77 din Cehia sau Solidarității poloneze. Au venit, firesc, la împărțirea tortului decizional eșaloanele 2 și 3 din nomenclatură, ceva oponenți ai lui Ceaușescu dar nu ai Sistemului, băieți buni cu stele sub maieu, oameni de imagine, unii cu studii pe afară. De ce a mai fost atunci nevoie de teroriști? Neavând o opoziție care să preia puterea, numărându-ne pe degete disidenții, am fost un poligon de încercare pentru prietenii sovietici, care se resemnau mai greu cu ieșirea în bloc a fostelor state-prietene din cercul lor de influență. S-a vorbit încă de atunci de mulți turiști sovietici în ultimele luni ale lui 1989. Apoi de simulatoare performante. Nici n-ar fi fost prea greu să stârnești derută în armata noastră antrenată la cules de porumb și intoxicată profesionist de pe ecranele televizoarelor. Așa că rușii au avut un Guvern apropiat pentru o perioada scurtă, până s-a prăbușit chiar Uniunea Sovietică. După care, pragmatici, liderii noștri s-au orientat încetișor spre Vest, singurul pol de putere rămas. Rămânem însă pe retină cu rolul de figuranți pe care ni l-au hărăzit cei care au făcut jocurile atunci.

Dacă Iliescu trebuie blamat pentru rolul jucat în piesa de mare succes la public "Revoluția din decembrie 1989”, meritul sau privind evenimentele din martie 1990 din Târgu Mureș a fost mereu minimalizat. Era foarte ușor că România să fie decupată atunci după configurația etnică și religioasă, cum a fost mai târziu Yugoslavia. Trebuia doar că majoritarii să-i transforme în victime pe minoritari, în esență cu contribuția armatei. Numai că armata nu a intervenit de partea cetățenilor de etnie română iar tot corul mediatic occidental care arăta cum maghiarii sunt vânați fără milă a încetat repede. Am fost încă o dată figuranții în piesa "Secesiunea” dar am avut în final baftă iar scenariul inițial a fost abandonat. În tot cazul, dacă un iresponsabil ar fi apelat la populație pentru a rezolva cazul maghiar sau ar fi ordonat armatei să-i pacifice pe unguri, cam ca Milosevic, probabil ne-am fi rezervat acum vacanțe în pensiunile din Ținutul Secuiesc prin booking.com.

Urmează apoi episodul Piața Universității și debarcarea minerilor în București. În esență, fenomenul Piața Universității a reprezentat un protest legitim față de confiscarea revoluției dar și o mișcare nedemocratică, grupând o minoritate elitistă care reclama nereprezentativitatea opțiunilor majorității, pe motiv că erau cam săraci cu duhul votanții majoritari. De ce a fost nevoie ca după victoria ultra-majoritară a Frontului din mai 1990 să mai vină minerii? Cred că răspunsul trebuie căutat în strategia de succes de la Târgu Mureș. Piața a fost evacuată iar manifestanții au atacat apoi sediul Poliției. Era clar că urma un război de uzură prelungit, dacă nu se întâmpla "ceva”. Puterea învățase lecția că nu trebuie să dezlănțuie forțele represive împotriva civililor așa că a apelat la detașamentele muncitorești pentru a-i corija pe golani. Minerii au fost masă de manevră, cei rămași în Piață au fost masă de manevră (sunt înregistrări care sugerează niște auto-incendieri din partea Poliției-serviciilor, etc), din nou un scenariu cu figuranți. Ironia sorții, venirea minerilor a deschis calea victoriei forțelor de dreapta în 1996 (sprijinite decisiv de aripa ruptă din FSN sub conducerea lui Petre Român). Chiar dacă stânga urma să revină temporar la putere pe fondul scandalurilor cu falimentele bancare, FNI, băncile populare dintre 1998-2000, principiile de forță ale dreptei precum restitutio în integrum sau privatizarea pe 1 euro fuseseră sădite în momentul intervenției minerilor în Piață Universității, fiind un soi de revanșa târzie asupra clasei muncitoare care îndrăznise să facă ordine. Deși teama de moșieri câștigase primele alegeri, minerii au reușit să-i aducă la putere pe urmașii lor la următoarele. 

Din nou o figurație de senzație a electoratului avem între mandatele lui Traian Băsescu, mai întâi la Primărie și apoi la Cotroceni. Mereu câștigător la mustață, mereu învingător-surpriză, Băsescu este cel care a creat sistemul de forță care grupează în prezent serviciile și o parte a justiției. Victoriile lui la limita nu mi se par întâmplătoare pentru că e greu să accepți un șir de 4 coincidențe dacă nu ești un adept al lui Nostradamus. Mi-l aminstesc pe Băsescu intrând la mustață în turul doi la Primărie în fața mai credibilului Chiriță în 2000, exi-pollurile încremenite 50%-50% la finalul dezbaterii Băsescu-Năstase din 2004, Geoană întâlnindu-se cu Vântu exact la timp pentru a-l scoate în extremis câștigător pe Băsescu în 2009, celebra erată a Curții Costitutionala care îl menținea președinte pe Băsescu după suspendarea la care publicul votase masiv împotriva sa în 2012. Sigur, unii cred că așa a ieșit la vot în mod transparent sau că așa au conspirat astrele... Eu cred însă că ar trebui să urmărim beneficiarii. Creație a sistemului, Băsescu i-a oferit sistemului privilegiile dorite justificând investia acestuia în fostul marinar. Urmăriți evoluția bugetului SRI, cu creșteri constante chiar și în anii de criză, introducerea corupției între amenințările la adresa siguranței naționale care a activat ochii și timpanele serviciilor asupra politicienilor și apariția "binomului” care face acum instituția Parlamentului una decorativă.

Ultimele figurații ale populației sunt de dată recentă și nu mai insist asupra lor. Am avut un spectacol mediatic excelent organizat cu ocazia votului din diaspora în 2014, un val imens ridicat pe Facebook împotriva lui Ponta și, în final, victoria contracandidatului sau cu 10 procente avans în condițiile în care cele 5 exit-polluri de după vot dădeau egalitate sau avans de 1-2 procente în favoarea unuia sau altuia, cu o marja de eroare de 1-2%. Ce să-i faci, s-au înșelat toate, sincronizat. În sfârșit, cazul Colectiv, cu o revoluție bine alimentată pe Facebook și oportun confiscată apoi pentru a desăvârși modelul tehnocratului obedient față de Bruxelles dar intransingent cu asistatul din Rădăuți.