luni, 26 martie 2018

„Ferpare” adaptate, justițiari și interese electorale în legea plafonării dobânzilor. Ce se pierde din vedere?

Disputele pe seama legii plafonării dobânzilor, intrată în linie dreapta în vederea adoptării de către Parlament, au produs exagerări și controverse cu iz electoral dar au pierdut totodată din vedere câteva detalii semnificative. Să vedem mai întâi cum se face că o lege propusă de un liberal a ajuns să fie îmbrățișată de social-democrați și combătută chiar de liberali. Păi, nimic mai simplu, publicul ei țintă e de vină. Legea se focalizează pe clienții IFN-urilor (ofertele băncilor pe zona de credite de nevoi personale sunt sensibil sub 18%, plafonul maxim al dobânzii vizat de legiuitori) iar aici intră mult mai mulți votanți potențiali ai stângii, cu venituri reduse sau nefiscalizate, decât ai dreptei (așa numită clasă mijlocie, cu venituri medii sau peste medie). Evident, dreapta (PNL) nu dorește că stânga (PSD) să puncteze electoral prin intermediul acestei legi și nu o mai sprijină cum s-a întâmplat cu legea dării în plată. În acel caz electoratul vizat, cel cu credite ipotecare, se plasa în zona votanților tradiționali ai dreptei, fiind mai degrabă din zona clasei de mijloc...de aici diferențele de abordare. În ceea ce privește strategiile de coomunicare ale contestatarilor, să pomenim de echivalentul ferparului publicat prin presă, pe cheltuiala băncilor, ca publicitate negativă înaintea votării legii dării în plată. De această dată e vorba de „scrisoarea celor 50” (profesori de economie, în special din ASE, dar și antreprenori) în care se vorbește că plafonarea dobânzilor „va pedepsi” săracii care nu vor mai găsi finanțatori și ar trebui renunțat complet la aceasta. De acord, poate că cei mai riscanti debitori vor rămâne în afara politicilor de creditare dacă piață IFN-urilor se consolidează în jurul câtorva mari jucători dispuși să ofere împrumuturi la dobânzi mai mici dar de aici încolo grosul debitorilor ar avea de câștigat, ca să nu mai vorbim și de combaterea muncii la negru (de multe ori IFN-urilor acordau credite și celor care nu își putea demonstra veniturile). Pentru mine întrebarea-cheie în jurul căreia ar trebui să se construiască dezbaterea poate fi „care este pragul just în jurul căruia ar trebui fixată plafonarea dobânzilor?”. Pentru că pragul de 18% mi se pare nedrept în cazul IFN-urilor. Să mă explic. Un IFN, spre deosebire de o bancă, nu are la dispoziție pârghia rezervelor fracționare pentru a-și dilata bilanțurile. Mai simplu spus, nu poate beneficia de creația monetară precum o bancă. Dacă banca poate dilata sumele primite de la deponenți sau acționari prin intermediul politicilor de creditare cu un multiplu proportonal cu nivelul RMO-urilor (efect de levier), IFN-ul poate doar apela la împrumuturi de la acționari sau alți creditori pe care să le plaseze în credite, fără să le mai multiplice deci. E drept, unele IFN-uri au bănci în acționariat și, implicit, o sursă de finanțare mai ieftină la îndemână, dar nu trebuie să generalizăm aceste cazuri. În concluzie, un IFN are din start o marjă de profit potențial mai redus decât o bancă și va trebui să solicite dobânzi mai mari din partea debitorilor. Similar, IFN-ul este focalizat pe împrumuturile cu grad mai mare de risc și din această cauză va trebui să perceapă costuri mai mari pentru a-și acoperi eventualele credite neperformante, care au o probabilitate mai mare de materializare decât în cazul băncilor. Ei bine, tocmai pentru că obține mai greu resurse și dă împrumuturi cu grad mai mare de risc un IFN percepe costuri mai mari de la clienți. Să le plafonezi la doar 18% pe an (sub dobânda la un card bancar uzual de credit și doar cu aproximativ 50% mai mari decât la un împrumut bancar de nevoi personale) mi se pare totuși o greșeală, în ciuda intențiilor bune care-i poate anima pe cei care sprijină proiectul de lege. În final, dacă se va merge cu exagerarea efectelor legii de ambele părți (fiecare insistând pe părțile ei bune sau proaste, după caz), fiecare radicalizandu-se treptat, în final majoritatea parlamentară își va impune punctul de vedere iar rezultatul va fi că piața IFN-urilor se va contracta brusc. Dacă părțile găsesc însă ocazia să dialogheze în jurul ideii că plafonarea dobânzilor trebuie să îmbine avantajele reducerii dobânzilor pentru debitori cu cele ale păstrării în piață ale IFN-urilor care funcționează cu marje decente de profit (unele fiind chiar angajatori importanți) efectele legii vor atinge cu adevărat beneficiul social vizat. Asta deoarece cei care nu se vor mai califica pentru un împrumut la IFN-urile supraviețuitoare vor fi împinși oricum de nevoie spre zona gri a finanțărilor de urgență (case de amanet, persoane particulare-faimosii cămătari) iar obiectivul legiuitorilor ar trebui să fie reducerea numărului acestor persoane în paralel cu reducerea costurilor pentru cei care rămân clienții IFN.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu